Peştele mâncat mai des, te conduce la succes.

Păstrăv afumat – carnea albă și slabă a peștelui de munte, gustul care nu se uită

Locuitorii munţilor au conservat dintotdeauna carnea prin sărare sau afumare, îndeosebi carnea de peşte, care era un deliciu nu foarte des întâlnit pe mesele sătenilor de la munte, pline cu brânzeturi şi carne de oaie, spre deosebire de dunărenii pescari, atât de obişnuiţi cu gustul aromat al peştelui.

Prin urmare, ardelenii deţine secretul metodelor de conservare a păstrăvului prin afumare. Tocmai de la Brodina, bunicii bunicilor au lăsat o întreagă istorie a păstrăvăriilor ce folosesc până astăzi tehnica hârzobului, afumarea păstrăvului în crengi de brad.

Reţeta are rădăcini şi în Bucovina, unde săteanul s-a folosit de acest dar ar bradului de a-şi impune mirosul, spre a crea unul dintre cele mai rafinate şi savuroase aperitive, păstrăvul afumat la fum de cetină şi păstrat în hârzob de brad. Aceasta savantă împletitură de cetină dă păstrăvului o mireasmă uluitoare, făcându-l un unicat al gastronomiei româneşti.

Produse asemănătoare

Salată de icre – rețetă românească tradițională,  ideală atât pentru copii, cât și pentru adulți
Salată de icre – rețetă românească tradițională, ideală atât pentru copii, cât și pentru adulți
Un aperitiv foarte potrivit şi nelipsit de la mesele festive, salata de icre este un preparat tartinabil despre a cărui reţetă ideală se spune că are nevoie de foarte multe icre bătute bine și doar de puțin ulei și apă.
Batog de novac – un produs deosebit, ideal pentru mesele festive
Batog de novac – un produs deosebit, ideal pentru mesele festive
Novacul este cel mai grăsan peşte din crescătorie, pentru că acolo îi este dat viteazului să crească.
Macrou afumat – deosebit de gustos în diverse tipuri de salat
Macrou afumat – deosebit de gustos în diverse tipuri de salat
Pescarii adevărați, dacă nu erau prea obosiţi, mai făceau şi afumătură de peşte, aşa cum e tradiţia, în crengi de brad strânse direct de ei.
Scrumbie sărată – un pește de Dunăre, cu un gust aparte
Scrumbie sărată – un pește de Dunăre, cu un gust aparte
Totul începe cu un voinic și o scrumbie care trebuie curățată ca la carte. O dată curățată și pe dinăuntru și pe dinafară, scrumbia se sărează și se pune la butoi.

Proiectul de promovare şi relansare a consumului de peşte în România, este un proiect finanţat prin POP 2007-2013, cu sprijinul Guvernului României şi Uniunii Europene şi întreprins de Doripesco în perioada 2013 – 2015.

Scopul acestui proiect este de a promova consumul de peşte şi de a scoate în evidenţă importanţa consumului de peşte. Oamenii pot conştientiza valoarea adăugată pe care consumul de pește o aduce organismului, doar prin scoaterea în evidenţă a proprietăţilor nutritive ale acestuia. Pentru o alimentaţie responsabilă, peştele este un aliment care nu ar trebui să lipsească din coşul de cumpărături, datorită elementelor nutritive pe care le conţine.

În acelaşi timp, trebuie tras un semnal de alarmă cu privire la scăderea consumului de peşte în România, faţă de restul ţărilor din Uniunea Europeană (consumul anual de peşte în România este de 10 ori mai mic decât cel din ţările Uniunii Europene, în condiţiile în care se cifrează la numai 4,5 kilograme/ locuitor. Cei mai mari consumatori de peşte şi produse din peşte sunt Portugalia şi Spania, care consumă 48, respectiv 45 de kilograme pe locuitor pe an.)

Vă recomandăm:
Borș de pește – adevărata ciorbă din pește
Borș de pește – adevărata ciorbă din pește
Poveştile despre borşul de peşte din Deltă circulă ca legendele despre gulaşul unguresc.
Ruladă din pește – ce te faci când îți este dor de pește?
Ruladă din pește – ce te faci când îți este dor de pește?
Lucrare demnă de Delta Dunării, rulada de peşte cere un pic de muncă, răsplătită însă enorm la sfârşit. Pentru curioşii care se miră încă ce bucătărie spectaculoaşă şi variată are Delta, ei, ţineţi-vă bine, căci vine un preparat ce va da pe spate câţiva musafiri la ospăţurile din familie.
Batog de sturion afumat
Batog de sturion afumat
Delicatese pescărești
Saramură de crap – cel mai renumit preparat  pescăresc
Saramură de crap – cel mai renumit preparat pescăresc
Născută pe malul Dunării, pe vremea haiducilor Calafatului, saramura de peşte, de carne coaptă pe sare are o savoare şi o frăgezime specială.

Newsletter