Peştele mâncat mai des, te conduce la succes.

Gulaș de pește - un preparat special, uşor de gătit

Gulaşul este un preparat uşor de gătit, binecunoscut atât de bucătarii experimentați, cât și de cei amatori. Văcarii unguri, gulyás, făceau această mâncare la ceaunul agăţat de pirostrii, sub cerul liber, pe drumul spre pieţele de carne din Moravia sau Viena.

Regele Iosif al II-lea l-a ridicat chiar la rangul de preparat tradiţional unguresc, iar pescarii i-au adăugat peşte proaspăt din râuri de munte. Secretul acestui preparat este în combinația de legume proaspete. Iubitorii gulaşului ştiu că este un preparat ce ţine gurmanzii pe gânduri zile întregi, iar poftele se îndreaptă către aroma deosebită dată de amestecul unic de ingrediente ale fiecărui gulaș.

Ingrediente:

1 crap, 5 cepe, 5 ardei graşi, 1 țelină, 2-3 morcovi, 2 linguri de pastă de ardei,1 lingură pastă de tomate, 2 dovlecei, o conopidă mare,1 lingură de boia de ardei dulce, jumătate de linguriţă boia de ardei iute, 100 ml ulei, 5 cartofi, supă de pește, 1 legătură pătrunjel, sare și piper.

Mod de preparare:

Se curăţă peştele de solzi, se eviscerează şi se spală bine. Apoi se presară sare şi piper pe el, se taie în bucăți mari și se pune la fiert în apă. Separat, se prăjesc în ulei ceapa, ardeiul gras, țelina și morcovii, toate curăţate, spălate şi tocate mărunt, la care se adaugă pe rând dovlecelul bucăți mari și conopida desfacută în buchețele medii.

După ce acestea s-au înmuiat bine, se adaugă pasta de ardei, boiaua, cartofii curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi în cubuleţe şi supa de peşte. Apoi se pune pasta de tomate. Se lasă la fiert la foc mic 30 de minute, după care se pun în cratiţă şi bucăţile de peşte. Se adaugă jumătate din legătura de pătrunjel tocat mărunt şi se mai lasă la fiert 10 minute la foc mic.

Minunatul gulaș de pește se serveşte cald în castroane și se poate adăuga verdeaţă după gustul fiecărui gurmand. Poftă bună!

Produse asemănătoare

Gulaș de pește - un preparat  special, uşor de gătit
Gulaș de pește - un preparat special, uşor de gătit
Gulaşul este un preparat uşor de gătit, binecunoscut atât de bucătarii experimentați, cât și de cei amatori.
Borș de pește – adevărata ciorbă din pește
Borș de pește – adevărata ciorbă din pește
Poveştile despre borşul de peşte din Deltă circulă ca legendele despre gulaşul unguresc.
Crap în trei culori – un preparat ceva mai deosebit
Crap în trei culori – un preparat ceva mai deosebit
Peşte foarte gustos, crapul este denumit de pescarii Dunării “o enigmă pe înțelesul tuturor” și se găsește în aproape toate apele din România, mai puțin în apele curgătoare de munte.
Saramură de crap – cel mai renumit preparat  pescăresc
Saramură de crap – cel mai renumit preparat pescăresc
Născută pe malul Dunării, pe vremea haiducilor Calafatului, saramura de peşte, de carne coaptă pe sare are o savoare şi o frăgezime specială.

Proiectul de promovare şi relansare a consumului de peşte în România, este un proiect finanţat prin POP 2007-2013, cu sprijinul Guvernului României şi Uniunii Europene şi întreprins de Doripesco în perioada 2013 – 2015.

Scopul acestui proiect este de a promova consumul de peşte şi de a scoate în evidenţă importanţa consumului de peşte. Oamenii pot conştientiza valoarea adăugată pe care consumul de pește o aduce organismului, doar prin scoaterea în evidenţă a proprietăţilor nutritive ale acestuia. Pentru o alimentaţie responsabilă, peştele este un aliment care nu ar trebui să lipsească din coşul de cumpărături, datorită elementelor nutritive pe care le conţine.

În acelaşi timp, trebuie tras un semnal de alarmă cu privire la scăderea consumului de peşte în România, faţă de restul ţărilor din Uniunea Europeană (consumul anual de peşte în România este de 10 ori mai mic decât cel din ţările Uniunii Europene, în condiţiile în care se cifrează la numai 4,5 kilograme/ locuitor. Cei mai mari consumatori de peşte şi produse din peşte sunt Portugalia şi Spania, care consumă 48, respectiv 45 de kilograme pe locuitor pe an.)

Vă recomandăm:
Şalău cu sos de ardei copți – transformați carnea gustoasă a șalăului într-un festin al papilelor gu
Şalău cu sos de ardei copți – transformați carnea gustoasă a șalăului într-un festin al papilelor gu
Ardeii copţi, copiii celei mai fine şi nobile salate româneşti, au generozitatea de a putea fi mâncaţi şi pe loc, şi la iarnă, la orice fel de mâncare.
Novac afumat – savoarea peștelui afumat
Novac afumat – savoarea peștelui afumat
Aşa cum confirmam mai sus, apetisantul novac, ce ajunge câteodată la 100 bine-meritate kilograme, este un deliciu pe placul bucătarilor norocoşi cărora le pică în mână.
Papricaș din pește – un produs pescăresc de la Dunăre
Papricaș din pește – un produs pescăresc de la Dunăre
O combinaţie între găluştile gulaşului tradiţional şi musai multă carne de peşte duce la un papricaş din peşte bun de-ţi lingi fiecare deget.
Pastă pescărească – încântarea papilelor gustative
Pastă pescărească – încântarea papilelor gustative
Soră fidelă cu zacusca de peşte, pasta pescărească se mănâncă des în Deltă, vara şi iarna, ziua şi noaptea, cu nevastă sau fără.

Newsletter