Peştele mâncat mai des, te conduce la succes.

Momentan la aceasta sectiune se lucreaza.

Va rugam sa ne contactati.

Proiectul de promovare şi relansare a consumului de peşte în România, este un proiect finanţat prin POP 2007-2013, cu sprijinul Guvernului României şi Uniunii Europene şi întreprins de Doripesco în perioada 2013 – 2015.

Scopul acestui proiect este de a promova consumul de peşte şi de a scoate în evidenţă importanţa consumului de peşte. Oamenii pot conştientiza valoarea adăugată pe care consumul de pește o aduce organismului, doar prin scoaterea în evidenţă a proprietăţilor nutritive ale acestuia. Pentru o alimentaţie responsabilă, peştele este un aliment care nu ar trebui să lipsească din coşul de cumpărături, datorită elementelor nutritive pe care le conţine.

În acelaşi timp, trebuie tras un semnal de alarmă cu privire la scăderea consumului de peşte în România, faţă de restul ţărilor din Uniunea Europeană (consumul anual de peşte în România este de 10 ori mai mic decât cel din ţările Uniunii Europene, în condiţiile în care se cifrează la numai 4,5 kilograme/ locuitor. Cei mai mari consumatori de peşte şi produse din peşte sunt Portugalia şi Spania, care consumă 48, respectiv 45 de kilograme pe locuitor pe an.)

Vă recomandăm:
Cremă din pește cu castraveți - un aperitiv rapid și sănătos
Cremă din pește cu castraveți - un aperitiv rapid și sănătos
Un produs din peşte proaspăt, gustos, cremos și răcoritor.
Vinegretă din păstrăv
Vinegretă din păstrăv
Produs pe bază de păstrăv, 100% natural
Baghetă de novac – un aperitiv din pește, cu adevărat delicios
Baghetă de novac – un aperitiv din pește, cu adevărat delicios
Pentru cei care credeau că există suficiente reţete pentru acest minunat peşte, ei bine, nu există! Şi se mai inventează încă. Savoarea novacului este de nedescris.
Saramură de păstrăv – pentru o adevărată masă pecărească
Saramură de păstrăv – pentru o adevărată masă pecărească
Alături de împrumutatele “chiuşchi” de la vecinii bulgari şi de verdeaţa dintre stufuri, saramura de păstrăv este o mâncare românească plină de arome şi culoare, ce îmbracă de minune haina iernii.

Newsletter