Peştele mâncat mai des, te conduce la succes.

Borș de pește – adevărata ciorbă din pește

Poveştile despre borşul de peşte din Deltă circulă ca legendele despre gulaşul unguresc. Pescarii Deltei făceau un foc adevărat cu un strat de jar de două-trei palme şi fierbeau un borş despre care le povesteau şi nepoţilor.

Pescarii mai bătrâni şi cu multă apă la bord fac borşul cel mai gustos. Pentru că în Deltă borşul se mănâncă cu dichis, vă povestim că peştele se serveşte într-o tavă separat, pe burtă, iar zama minunată şi parfumată vine, dacă aţi dat de o gospodină cumsecade, la braţ cu câţiva căţei mari de usturoi. Importantă este, de asemenea, varietatea de peşte care fierbe în ceaun, pentru că ea dă izul formidabil al celui mai gustos borş de peşte din câte există, isprăvit chiar din apă dulce.

Ingrediente:

1 kg peşte, 1 ceapă mare, 1 morcov, 1 rădăcină mică de păstârnac, 1 rădăcină mică de ţelină, 2-3 roşii bine coapte (sau din bulion), 1 ceşcuţă de orez, 2 linguri ulei, sare, borş, zeamă de lămâie, pătrunjel verde.

Mod de preparare:

Se curăţă peştele de solzi, intestine, branhii, se spală bine şi se taie în bucăţi potrivite. Se curăţă zarzavatul, se spală după care se toacă foarte mărunt sau se dă prin răzătoarea mare şi se pune la înnăbuşit în cele două linguri de ulei şi câteva linguri de apă.

Când s-a înmuiat puţin se adaugă aproximativ 3 litri de apă şi se lasă să fiarbă 10-15 minute. Se pun apoi roşiile tocate şi borșul, după gust. Se lasă să dea câteva clocote şi se adaugă orezul spălat, apoi bucăţile de peşte şi se lasă să fiarbă la foc mic încă vreo 10-15 minute.

Se drege cu o mână de pătrunjel verde tocat mărunt. Borşul este gata, delectaţi-vă simţurile! Poftă bună!

Produse asemănătoare

Gulaș de pește - un preparat  special, uşor de gătit
Gulaș de pește - un preparat special, uşor de gătit
Gulaşul este un preparat uşor de gătit, binecunoscut atât de bucătarii experimentați, cât și de cei amatori.
Borș de pește – adevărata ciorbă din pește
Borș de pește – adevărata ciorbă din pește
Poveştile despre borşul de peşte din Deltă circulă ca legendele despre gulaşul unguresc.
Crap în trei culori – un preparat ceva mai deosebit
Crap în trei culori – un preparat ceva mai deosebit
Peşte foarte gustos, crapul este denumit de pescarii Dunării “o enigmă pe înțelesul tuturor” și se găsește în aproape toate apele din România, mai puțin în apele curgătoare de munte.
Saramură de crap – cel mai renumit preparat  pescăresc
Saramură de crap – cel mai renumit preparat pescăresc
Născută pe malul Dunării, pe vremea haiducilor Calafatului, saramura de peşte, de carne coaptă pe sare are o savoare şi o frăgezime specială.

Proiectul de promovare şi relansare a consumului de peşte în România, este un proiect finanţat prin POP 2007-2013, cu sprijinul Guvernului României şi Uniunii Europene şi întreprins de Doripesco în perioada 2013 – 2015.

Scopul acestui proiect este de a promova consumul de peşte şi de a scoate în evidenţă importanţa consumului de peşte. Oamenii pot conştientiza valoarea adăugată pe care consumul de pește o aduce organismului, doar prin scoaterea în evidenţă a proprietăţilor nutritive ale acestuia. Pentru o alimentaţie responsabilă, peştele este un aliment care nu ar trebui să lipsească din coşul de cumpărături, datorită elementelor nutritive pe care le conţine.

În acelaşi timp, trebuie tras un semnal de alarmă cu privire la scăderea consumului de peşte în România, faţă de restul ţărilor din Uniunea Europeană (consumul anual de peşte în România este de 10 ori mai mic decât cel din ţările Uniunii Europene, în condiţiile în care se cifrează la numai 4,5 kilograme/ locuitor. Cei mai mari consumatori de peşte şi produse din peşte sunt Portugalia şi Spania, care consumă 48, respectiv 45 de kilograme pe locuitor pe an.)

Vă recomandăm:
Somn prăjit cu dovlecei umpluți cu zacuscă – bunătățile toamnei în farfuria dumneavoastră
Somn prăjit cu dovlecei umpluți cu zacuscă – bunătățile toamnei în farfuria dumneavoastră
Pescarii Deltei, nemulţumiţi cu denumirile peştilor după soi, i-au botezat şi după mărime. Somnul fiind pe rând moacă, somotei, iaprac, iarma este cu cât mai grăsuţ, cu atât mai gustos.
Batog de novac – un produs deosebit, ideal pentru mesele festive
Batog de novac – un produs deosebit, ideal pentru mesele festive
Novacul este cel mai grăsan peşte din crescătorie, pentru că acolo îi este dat viteazului să crească.

Newsletter